14 reguli importante de stil pe care toată lumea ar trebui să le cunoască

„Îmbracă-te sărăcăcios și cei din jurul tău își vor aminti rochia; îmbracă-te impecabil și cei din jurul tău își vor aminti femeia”, a spus Coco Chanel. Este greu să nu fii de acord cu această afirmație deoarece hainele reprezintă o parte foarte importantă a imaginii noastre.

Orice defect poate fi observat, asta mai ales atunci când vei întâlni pe cineva pentru prima dată. Noi am adunat câteva reguli dintre cele mai de bază care te vor ajuta să arăți perfect tot timpul

 

1. Nasturele din mijloc de pe o haină trebuie întotdeauna să fie închis, iar cel de sus depinde de starea ta de spirit. Cel de jos nu ar trebui să fie închis niciodată.

2. Când porți o cămașă sau o bluză, poți desface nu mai mult de doi nasturi deoarece altfel vei avea un look prea vulgar care ar putea să nu fie potrivit pentru ocazia respectivă.

3. Poartă mereu cercei care să se potrivească cu brățara ta și un colier care merge bine cu inelul. Trei sau patru accesorii într-o singură ținută sunt prea multe.

4. Vârful cravatei tale ar trebui să ajungă la talie și ar trebui să o strângi doar puțin; nu o prinde prea strâns deoarece îți va crea un disconfort și în plus, va arăta neprofesional.

5. Optează fie o pentru o rochie sau o fustă scurtă, fie pentru un decolteu adânc. Dacă le alegi pe amândouă, look-ul tău va fi vulgar și probabil lumea va considera că ai o ținută penibilă.

6. Dacă alegi să porți o cămașă fără a avea un sacou, nu este nevoie să porți și o cravată. Aspectul tău va fi deja complet, așa că nu are rost să îți mai pui și un sacou peste cămașă.

7. Decolteul cămășii tale pe care o porți birou nu trebuie să fie mai adânc de 10 centimetri începând de la clavicula ta. Ar trebui să ai un look profesional și nu unul care să fie pentru club.

8. Dacă alegi să îți bagi cămașa în pantaloni, ar trebui să porți și o curea pentru a te asigura că ea va rămâne acolo, nu va ieși și nu se va șifona.

9. Pielea ta goală nu trebuie văzută în zona dintre bluză și blugi. Poartă un maieu pe dedesubt dacă este necesar.

10. Cureaua pe care alegi să o porți ar trebui să fie întotdeauna de aceeași culoare precum pantofii tăi.

11. Fii atent la etichetele pe care le au hainele tale; este foarte important să le îndepărtezi pe cele care sunt la vedere.

12. Nu purta haine cu prea multe imprimeuri. Poți purta două imprimeuri diferite de aceeași culoare sau două imprimeuri coordonate de dimensiuni diferite.

13. Șosetele tale trebuie să fie suficient de lungi încât să nu se observe piciorul gol atunci când stai jos.

14. O bluză pentru birou fără mâneci ar trebui să-ți acopere umerii, totuși. Bretelele „spaghete” nu sunt potrivite în situații formale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *