6 lucruri pe care nu ai voie să le faci în locul copilului tău dacă vrei ca acesta să devină adult responsabil

Uneori părinții întrec orice limită când vine vorba despre copii lor. Dar nu se poate să trăiască viața și experiențele celor mici. Ce pot să facă e să-i ajute pe aceștia să învețe din ce li se întâmplă. Dar și aici e important să nu întreacă limitele. Respectă aceste reguli și peste ani copii îți vor mulțumi.

1. Să vorbești în locul copilului
Acest obicei înepe atunci când încă cel mic nu știe să vorbească. Și ar trbui să se termine când acesta învață ușor-ușor lucrur de bază. Dar nu, unii părinții o fac și în aadolescența copilului lor. Rezultatul? Adultul tânăr nu știe și nu poate să-și asume acțiunile. Putem vorbi doar dacă cel mic ne roagă. Alfel nu avem voie.

2. Încercarea de a fi prieteni
Mulți părinți încearcă să devină prietenii propiilor copii. E lăudabil, dar e un pic prea mult. Doar un prieten e omul egal cu tine. Părintele are alt rol. Acela de a-l iubi și proteja pe copil. În rest, cel mic trebuie lăsat să-și caute amici printre colegi, vecini și cei de vârsta lui.

3. Dorințele
Părinții știu că legumele sunt mai sănătoase decât dulciurile sau hainele mai utile decât jucăriile. Dar nu trebuie să le impună și copiilor. În așa fel îi știrbesc din capatitatea de a discerne ce e bine și ce nu. De aceea părinții trebuie să-i susțină doar pe cei mici, fără să le impună ceva.

4. Să se descurce singuri
Un copil de 3-4 ani merge deja la grădiniță deci e capabil să se descurce singur cu îmbrăcatul. Cu toate acestea unii părinți nu încetează să se implice în asemenea activități ușoare. Dar peste ani se miră că aceștia cresc și nu se pot dewscurca cu cele mai banale lucruri.

5. Stabilirea preferințelor
Involuntar încercăm să le impunem copiilor propriile preferințe legate de filme, muzică, haine. Chiar dacă suntem bine intenționați acest lucru influențează negativ copii, aceștia nu mai pot să se escurce singuri nici cu lucrurile importante nici chiar cu cele banale.

6. Gestionarea banilor
Toți copii au la un moment dat bani de buzunar. Dar nu e indicatsă-i spui ce să facă cu ei sau să-i întrebi pe ce îi cheltuie. Lasă-l singur să-și dea seama cum trebuie să se poarte cu propriile finanțe.

Nu face și tu greșeala asta! – 6 motive greșite pentru care vrei să ai copii

În momentul în care te hotărăști să ai un copil, te afli în fața celei mai importante decizii din viața ta. Ești cu adevărat pregătită pentru o astfel de responsabilitate sau încerci mereu să te convingi că îți dorești asta chiar dacă nu e adevărat? Iată 6 motive greșite pentru care își dorește o femeie să nască:

 

1. E timpul potrivit

E posibil ca prietenii tăi să aibă deja copii sau te-ai măritat recent și te întrebi dacă n-ar fi timpul să ai și tu un copil. Cu toate acestea, nu există un moment potrivit pentru a avea un copil. Există mame foarte tinere până la femei care nasc copii în jurul vârstei de 50 de ani.

 

2. Iubești copiii

Bebelușii sunt drăgălași, dar nu rămân mici pe vecie. Cresc extrem de repede după multe plânsete și țipete și apoi devin adolescenți. Nimeni nu-și dorește să aibă copii pentru că le plac adolescenții, așa că nu face greșeala să naști doar din motivul acesta.

 

3. Toată lumea face asta

Trăim în vremuri în care femeile nu mai sunt obligate să aibă copii. Viața femeilor nu mai e decisă printr-o lege nescrisă și nici nu trebuie să se mai simtă obligată de familie sau de cunoscuți să aibă un copil dacă nu își dorește asta. Poți fi fericită și fără o casă mare plină de copii.

 

4. Te simți singură sau plictisită

Nu toate căsătoriile sunt fericite, este un adevăr dur, dar se întâmplă. Dacă nu primești suficientă atenție din partea iubitului tău sau rutina a pus stăpânire pe relația voastră, trebuie să știi că nașterea unui copil nu va schimba cu nimic lucrurile între voi.

Nu te poți baza pe un copil ca să faci un bărbat să te iubească. Este normal ca un copil să fie rodul iubirii dintre cei doi părinți, nu altfel. Dacă vrei ca lucrurile să meargă din nou bine în căsnicia ta, ar fi bine să cereți sfatul unui terapeut.

 

5. Părinții tăi își doresc nepoți

Părinții tăi îți ceri să iei note bune la școală, să urmezi o facultate car să te ajute să ai o carieră reușită și să respecți regulile lor cât timp locuiești cu ei. Ceea ce nu este în regulă e să-ți ceară să ai copii doar de dragul lor.

 

6. Un copil vă va salva relația

Conform studiilor, în general, cuplurile cu copii sunt mai nefericite decât cele fără copii. E dificil să fii părinte, iar un nou membru al familiei nu face decât să accentueze punctele slabe și problemele unei relații.

Un copil nu vă va schimba ca persoane. O perioadă veți decide să nu vă mai certați pentru copil, dar problemele vor reveni și mai intense după un timp. Orice copil și-ar dori să se nască într-o familie fericită, unde domnește armonia și înțelegerea.